Gruparea teroristă ISIS a publicat o hartă cu următoarele zone din Europa, Asia, dar şi Africa, unde ar putea oricând să atace, acolo unde există cele mai multe celule de criză, care în orice clipă pot fi activate.
La doar câteva ore după atacurile sângeroase din aeroportul din Istanbul, ISIS a dat publicităţii o hartă cu zonele cel mai bine controlate de unităţile de acţiune ale grupării, care include Franţa şi Turcia, scriu cei de la ştiripesurse.ro.
„Graficul prezentat de jihadişti segmentează teritoriile în 3 secţiuni, unele de control major, altele pe care ISIS le controlează moderat şi a treia categorie cu o prezenţă mai slabă a celulelor secrete“. Celulele teroriste împânzesc mai multe state din vestul Europei, potrivit propagandei ISIS: Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania. Alte zone cu risc maxim de atac din partea jihadiştilor sunt Turcia şi Rusia.
Riscul este ceva mai scăzut în Italia, Suedia, Serbia şi Grecia şi la un nivel moderat în Portugalia, Irlanda, Norvegia, Austria, Ungaria, Slovacia, Ucraina, dar şi Bulgaria şi România. Cea mai slabă prezenţă ISIS s-ar manifesta în Polonia, Cehia şi ţările baltice.